Ieri au fost anunțate rezultatele procesului de selecție în cadrul programului România Start-up Plus, prin intermediul cărora beneficiarii vor acorda, în cadrul proiectelor pe care le vor dezvolta, subvenții de 40.000 de euro persoanelor interesate să înregistreze noi întreprinderi și să creeze locuri de muncă.

Autoritatea de Management a Programului Operațional Capital Uman a anunțat faptul că toate proiectele care au fost admise în etapa de evaluare vor semna contractele de finanțare, ceea ce înseamnă că implementarea proiectelor va începe în perioada imediat următoare.

Fondurile acordate pentru înființarea noilor afaceri prin intermediul Romania StartUp Plus vor fi disponibile unei varietăți foarte mari de beneficiari, precum șomeri, persoane inactive, salariați, dar și alte categorii de persoane.

Prin urmare, indiferent în ce categorie te vei regăsi, poți fi eligibil pentru a primi subvenția acordată prin Romania StartUp Plus.

În articolul anterior am explicat cum funcționează programul Romania StartUp Plus din perspectiva organizațiilor care vor acorda subvențiile de 40.000 de euro, numite în Ghidul solicitantului administratori ai schemei de antreprenoriat.

10 pași pe care trebuie sa ii parcurgi ca sa primesti sprijin pentru infiintarea unei noi intreprinderi noul antreprenor trebuie să îi parcurgă pentru a primi sprijinul pentru înființarea unei noi întreprinderi.

10 PASI DE URMAT PENTRU A PRIMI ACEST SPRIJIN NERAMBURSABIL

 

1. Să urmărești lista beneficiarilor selectați pentru finanțare în Regiunea în care ai domiciliul.

Vor fi selectate aproximativ 3 proiecte în fiecare regiune de dezvoltare, cu excepția Bucureștiului și a județului Ilfov, unde nu vor fi implementate astfel de proiecte.

2. Să urmărești anunțurile privind selectarea persoanelor din grupul țintă în vederea înscrierii la cursurile de antreprenoriat.

Organizațiile selectate să implementeze programele de spijinire a antreprenoriatului vor fi obligate să anunțe selecția persoanelor pentru demararea cursurilor de antreprenoriat. 

Grupul țintă este format din:

  • șomeri,
  • persoane inactive,
  • salariați,
  • alte categorii de persoane care își propun să înființeze o afacere non-agricolă în mediul urban.

Administratorul schemei de antreprenoriat va selecta cel puțin 300 de persoane aparținând uneia sau mai multor categorii de grup țintă. Cu cât te vei înscrie mai repede, cu atât șansele tale sunt mai mari.

 

3. Vei participa la un curs de dezvoltare a competențelor antreprenoriale.

Participarea la acest curs va fi gratuită, va avea o durată de cel puțin 40 de ore, iar la finalul său vei susține un examen final.

Promovarea lui îți va garanta eliberarea unui Certificat de absolvire recunoscut ANC.

4. Vei elabora un plan de afacere pentru ideea ta de proiect.

Planurile de afaceri supuse procesului de selecție vor include minimum următoarele elemente:

  • descrierea afacerii și a strategiei de implementare a planului de afaceri (obiective, activități, rezultate, indicatori);
  • analiza SWOT a afacerii;
  • schema organizatorică și politica de resurse umane;
  • descrierea produselor/ serviciilor/ lucrărilor care fac obiectul afacerii;
  • analiza pieței de desfacere și a concurenței;
  • strategia de marketing;
  • proiecții financiare privind afacerea

Dacă urmărești această oportunitate de finanțare și vrei să îți sporești șansele de a câștiga selecția planurilor de afaceri, familiarizează-te cu structura unui plan de afaceri și învață cum se elaborează. Mai multe detalii poti gasi aici.

Romania Startup Plus

Macro Training prin cadrul Academiei de Finantare, organizează de peste doi ani singurul curs practic de scriere a planurilor de afaceri în care primești un soft dedicat pentru realizarea proiecțiilor financiare.

Activitățile de comerț nu vor putea depăși 20% din numărul total al planurilor de afaceri finanțate, astfel că te poți orienta către activități de servicii, sau producție, pentru a-ți crește șansele de a primi subvenția de 40.000 de euro.

Planul tău de afaceri trebuie să fie unic!

Nu vor fi finanțate două sau mai multe planuri de afaceri, propuse de persoane diferite, identice sau cu un grad foarte mare de asemănare.

5. Vei face practică în cadrul unei întreprinderi partenere a administratorului schemei de antreprenoriat.

Persoanele ale căror planuri de afaceri au fost selectate în vederea acordării ulterioare a ajutorului de minimis, în cadrul întreprinderilor pe care le vor înființa, vor efectua, obligatoriu, câte un stagiu de practică de minimum 40 de ore, organizat în cadrul unei întreprinderi existente, funcționale, a cărei activitate economică face parte din aceeași grupă CAEN cu cea aferentă planului de afaceri selectat.

6. Vei fi sprijinit pentru demararea proiectului

După ce ai finalizat stagiul de practică, vei beneficia de asistență din partea administratorului schemei de antreprenoriat pentru punerea în aplicare a planului tău de afaceri.

Societatea comercială pe care o vei înființa va trebui să aibă sediul social și eventualele puncte de lucru în spațiul rural.

7. Vei primi o primă tranșă de 30.000 de euro

Acești bani pot fi folosiți pentru demararea afacerii și susținerea unor cheltuieli specifice proiectului tău:

  • Închirierea unui spațiu pentru producție / servicii
  • Achiziția de mobilier și echipamente
  • Plata utilităților
  • Plata salariilor și a contribuțiilor sociale
  • Realizarea unui site de prezentare
  • Promovare, reclamă, publicitate
  • Achiziția de materii prime
  • etc.

 

8. Vei crea două locuri de muncă

Tot în această etapă trebuie să creezi 2 locuri de muncă, în termen de maximum 6 luni de la semnarea contractului de ajutor de minimis.

 

9. Vei primi tranșa a doua în sumă de 10.000 de euro

Pentru a primi tranșa a doua, trebuie să realizezi venituri de 9.000 de euro într-un interval de 12 luni de la demararea activității.

În cazul în care nu realizezi acest obiectiv, tranșa a doua nu va fi acordată, dar nici nu se recuperează prima tranșă deja încasată.

Persoanele fizice care înființează afaceri nu trebuie să aibă calitatea de asociați majoritari în structura altor întreprinderi, la data semnării contractului de subvenție.

10. Vei fi monitorizat timp de 6 luni

După înființare, întreprinderile nou create trebuie să-și continue activitatea pentru o perioadă de minimum 18 luni, respectiv 6 luni după primirea tranșei a 2-a a ajutorului nerambursabil.

În aceste 6 luni, va trebui să asiguri menținerea celor 2 locuri de muncă nou create.

Sper ca ti-a fost de ajutor acest articol.

Te invit sa imi lasi mai jos un comentariu sau intrebarile tale.

Cu bine,

Marian Dumitrache

Intra in Grupul "Academia de Finantare" de pe Facebook

Fii la curent cu informatiile vitale din domeniul fondurilor nerambursabile si descopera avantajele comunitatii.
Vezi Grupul Facebook

Comments

Intra in Comunitatea Academia de Finantare

Intra in Comunitatea Academia de Finantare

Vei primi informatii utile din domeniul fondurilor nerambursabile.

Felicitari pentru inscriere!

Share This

Ajuta-i si pe altii sa afle! Distribuie pe reteaua ta preferata.